Dermatita atopică la copii

In ultimii ani am constatat o creștere semnificativă a numărului de pacienți cu dermatită atopică.

Ce este dermatita atopică?

Este o afectiune cronică, de lunga durată, care afectează pielea,  tinde să izbucnească periodic și apoi să dispară. Se manifesta in copilaria timpurie dar poate debuta la toate vârstele; boala fiind foarte frecventă la sugari, aproximativ 50% din cazuri fiind diagnosticate sub vârsta de 1 an.  Dermatita atopica se poate asocia cu rinita alergică sau cu  astmul bronșic. Se constată că în prezent un procent de aproximativ 15 % din populaţie este afectată de dermatită atopică, insă 70% dintre copiii cu dermatită atopică se pot vindeca iar restul pot avea acutizari  ale bolii pe parcursul vieții. Prognosticul cel mai bun aparţine formelor clinice cu debut în primul an de viaţă. Simptomele dermatitei atopice pot să difere de la o persoană la alta, dar majoritatea cuprind:

  • piele sensibilă și uscată cu aspect scuamos
  • prurit, care poate fi sever, mai ales pe timp de noapte
  • placi eritematoase cu fisuri si prurit, mai ales pe mâini, picioare, glezne, încheieturi, gât, pe toracele superior, pleope sau pe interiorul curburii de la coate și genunchi, în timp ce la sugari pot apărea și pe față și scalp

În funcţie de stadiul de evoluţie a dermatitei, simptomele se împart în acute sau cronice.

În faza acută se observă plăci eritematoase, ce pot prezenta scuame fine, poate apărea edemul iar prin scărpinat se produc eroziuni liniare ale pielii, care reprezintă o poartă de intrare pentru agenţii infecţioşi. Pielea poate fi extrem de uscată, fisurată şi scuamoasă.

Odată cu cronicizarea dermatitei, pielea devine îngroșată – se lichenifică, apar fisuri dureroase, în special la nivelul zonelor de flexie, pe palme și degete.

In acest articol veți afla

1. Care sunt cauzele care determină apariția dermatitei atopice

2. Tratamente recomandate pentru dermatita atopică

1. Cauzele apariției dermatitiei atopice

Este o afectiune cu multipli factori etiologici, principala cauza fiind predispozitia genetica.

Există o seamă de factori care potențează si intrețin episoadele de dermatită atopică:

  • tipul de piele al pacientului – cei cu piele uscatăși iritată sunt mai predispuși, pentru că uscăciunea reduce abilitatea pielii de a fi o barieră eficientă împotriva bacteriilor
  • factorii alimentari: laptele de vacă, ouale, alunele, arahidele, soia, grâul, peștele, fructele de mare;
  • agenti infecțioși: cum ar fi stafilococul auriu (Staphylococcus aureus), care agravează și întrețin placile de dermatită
  • condițiile de mediu- temperaturile extreme
  • factori de contact- agenți de curățare ce contin alcool, substanțe care usucă pielea (astringente), parfumuri, detergenti si săpunuri dure, imbrăcămintea strâmtă și abrazivă sau din materiale sintetice;
  • componenta genetică este importantă – 60% dintre cei cu un părinte afectat şi 80% dintre cei cu doi părinţi afectaţi vor dezvolta dermatită atopică pe parcursul vieţii

Dermatita atopică este asociată alergiilor, frecvent alergii la acarieni. Obiectele care colectează praf – jucarii de plus, perne de puf, saltele, covoare sau alte textile de interior pot agrava starea.

2. Tratamentele recomandate pentru dermatita atopică

Daca ai un copil cu dermatita atopică si vrei ca pielea lui sa se mentina in conditii bune, sa nu aiba recidive si necesarul de cortizon sa scada urmeaza cateva indicatii simple:

  • pastreaza o temperatură constantă in casa (nu foarte ridicată) si o umiditate potrivită a aerului
  • hainele copilului sa NU fie din materiale sintetice, piele sau lână
  • pielea copilului trebuie hidratata zilnic cu creme adaptate atopicilor (există nenumarate game dermatoscosmetice specifice) pentru a le forma o barieră de protectie
  • evita imbăierea frecventă, preferă dușurile pentru igiena copilului
  • evita aplicarea cremelor din plante pe pielea copilului atopic, risti o reactie alergica importantă
  • nu aplica cortizon fără indicație medicală
  • solicita un consult dermatologic dacă boala se agravează!

Noi, dermatologii, in tratamentul dermatitei atopice ne focusăm pe:

  1. evitarea factorilor declansatori ai leziunilor
  2. controlul pruritului
  3. suprimarea inflamatiei prin refacerea barierei cutanate

Pentru evaluarea severității bolii se calculează un scor numit SCORAD (prescurtarea din limba engleză pentru scoring atopic dermatitis), iar în funcție de acesta se poate selecta o schemă de tratament potrivită fiecărui stadiu.

  • Tratamentul de bază–presupune utilizarea de creme puternic emoliente şi evitarea oricăror alergeni identificati.
  • Dermatita atopică uşoară (SCORAD≤25)– În acest stadiu, pe lângă tratamentul de bază, se adaugă produse cu corticosteroizi sau inhibitori de calcineurină.
  • Dermatita atopică moderată (SCORAD: 25-50) – suplimentar se pot include în schema de tratament aplicarea de pansamente umede și corticosteroizi mai puternici.
  • Dermatita atopică severă (SCORAD≥50)– acest stadiu necesită tratament sistemic, ce poate curpinde: ciclosporină A, corticosteroizi orali (cure scurte), metotrexat, dupilumab sau fototerapie.

Medicul poate recomanda:

  • Unguente si creme cu corticosteroizi care scad pruritul și inflamația, ca primă linie de tratament în cadrul acutizărilor, cu efecte bune atât în fazele acute, cât şi în cele cronice.
  • Unguente si creme cu inhibitori de calcineurină, precum tacrolimus și pimecrolimus. Acestea scad riscul de recidivă in dermatita atopică. Din cauza posibilelor reacții adverse, cremele cu aceste substanțe se eliberează doar pe bază de rețetă și se folosesc doar atunci când alte tratamente nu au dat rezultate. Nu se recomandă în cazul copiilor cu vârsta sub doi ani.
  • Antibiotice –acestea se recomanda in situatia in care se identifică o infecție bacteriană pe placa de atopie
  • Emolientele au ca principal scop menţinerea hidratării pielii şi restaurează bariera funcţională a acesteia.
  • Antihistaminice orale, se recomandă o utilizare pe termen scurt în dermatitele atopice severe
  • Corticoterapie sistemica, cu precizarea că tratamentul sistemic îndelungat cu corticosteriozi  trebuie evitat, în special din cauza efectelor adverse pe care le poate induce
  • Pansamente umede cu corticosteroizi -un tratament eficient pentru dermatita atopica severă presupune aplicarea pe zona afectată cu  corticosteroizi topici și o compresă umedă.
  • Pentru copii cu recidive frecvente sunt recomandate haine din material speciale (www.dermasilk.ro)

Trebuie avut în vedere faptul că în timp, un pacient care a răspuns la un tratament, poate fi nevoit să încerce alte soluții pentru a controla dermatita atopică. Este foarte important diagnosticul timpuriu pus de medicul dermatolog pentru a reduce efectele neplăcute asupra calității vieții.

Starea de bine a pielii unui copil cu dermatita atopica implica un parteneriat Mama-Dermatolog!

Disclaimer

Toate materialele de pe blog sunt destinate furnizării de informații celor interesați. Acestea insă nu inlocuiesc un consult medical, nu furnizează un diagnostic sau indicații de tratament. Pentru un diagnostic corect și complet al unor posibile  probleme medicale, va rugăm să vă adresați unui medic înainte de a iniția orice demers terapeutic. În analiza unor aspecte legate de dermatoestetică vă recomandăm să apelați la un consult medical de specialitate.

Shopping Cart