Nu, n-aţi înţeles că totul constă în a o lua de la capăt – Albert Camus, Ciuma

Am fost rugatã sã scriu despre anxietatea şi depresia din vremurile coronavirusului, însã prefer sã vorbesc despre fricã şi tristeţe, pentru cã limita dintre normal şi patologic este greu de gãsit în vremuri nemaivazute şi necunoscute minţilor noastre, ca cele pe care le trãim acum. Nu pot sã nu ma gândesc cã se scrie acum istorie şi cã nu putem citi în avans ultimele pagini ale capitolului COVID 19…..Cred ca aceasta este una dintre cele mai mari frustrãri ale omenirii acum.
Dar…hai sã vedem ce ni se întamplã de fapt…

În interval de câteva luni am pierdut iluzia singuranţei şi longevitãţii şi ne-am trezit cu un duşman nevãzut, neînţeles, total necunoscut, imprevizibil şi tenace, care ne-a invadat vieţile, pânã în intimitatea lor. Dacã ar fi sã privim contextul la rece, singurele lucruri noi în aceastã situaţie sunt statisticile şi panica…Suntem mulţi deodatã puşi în postura de a înţelege cã nu suntem veşnici, şi puţini pregãtiţi pentru aceastã acceptare a lipsei de control asupra evenimentelor exterioare care intervin în vieţile noastre….

În câteva zile ne-am pierdut dreptul de a ne deplasa unde dorim, cum dorim, cât dorim, şi trebuie sã dãm explicaţii pentru ceea ce am considerat pânã acum o facilitate de la sine înţeleasã. Cine s-ar fi gândit cã statul acasã poate fi atât de angoasant şi chinuitor, cã te poate ţine captiv în propriile îngrijorãri şi în atmosfera cataclismica a informaţiilor televizate?

În câteva clipe ne-am pierdut dreptul, de la sine înţeles, de a îi îmbraţişa , sãruta, vizita şi atinge pe cei dragi….Am înţeles cã ne e greu sã vorbim cu prietenii sau vecinii strigând de la distanţã de doi metri, prin mãşti, eşarfe, fulare, sau orice alt obiect pe care imaginaţia umanã l-a transformat în scut de protecţie….Cã vorbitul la telefon nu e suficient ca sã ne simţim oameni conectaţi cu alţi oameni….Cã suntem animale mai sociale decât ne imaginam..

Pe scurt, trãim nişte rãsturnari dramatice de statuturi, roluri, repere, perspective, desfãşurate pe fondul puţinelor certitudini.
Şi de aici s-a nãscut frica…
Trãim pierderi pe toate planurile vieţilor noastre, de la unele mai mici, la altele dramatice.
Şi de aici s-a nãscut tristeţea..
Dar……Şi existã întotdeauna un dar, din fericire……

Întotdeauna ne avem pe noi înşine, şi ce facem noi cu noi este esenţial. În cavalcada de sfaturi, ordine, zvonuri, promisiuni şi ameninţãri venite din exterior, fiecare poate ajusta regulile la propriile nevoi, şi asta înseamnã adaptabilitate şi progres, resurse care zac în fiecare dintre noi. E un moment potrivit pentru delimitatarea şi înţelegerea rolurilor noastre.
Dacã în rolul profesional sunteţi încã activi, protejaţi-vã ca la carte de contaminare şi bucuraţi-vã de faptul cã vã puteţi simţi utili şi productivi. Dacã nu lucraţi, gândiţi-vã cât aţi tânjit odatã la acest timp liber şi amintiţi-vã sã faceţi lucrurile pe care le doreaţi atunci cu disperare. Desigur, în limitele posibilitãţilor.
Vã îngrijoreazã viitorul economic? Vom vedea atunci cum va fi, anticipãrile pot fi doar surse de anxietate.
Sunteţi pãrinţi? Atunci rolul dumneavoastrã este sã vã protejaţi, în primul rând, copilul de contaminare. Regulile sunt ultracunoscute, nu are rost sã le repet…

Nu cred cã este un moment în care sã îi compãtimim pe copii. Sigur, e greu pentru ei, dar e o ocazie unicã sã înveţe sã se adapteze, sã înţeleagã frustrarea şi valoarea vieţii “normale”, sã le fie dor, sã realizeze ce e un prieten, ce e o şcoala, ce e joaca, ce e libertatea…Vor avea un reper esenţial pentru viitor, şi asta e de nepreţuit pentru o generaţie atât de fragilã ca a lor.
Sunteţi copii ? Protejaţi-vã pãrinţii, învãţaţi-i sã nu rişte, sã nu ignore şi sã nu îi expunã pe alţii…Poate pentru unii dintre ei e mai greu de înţeles ce e cu duşmanul nevãzut, dar pe copii proprii îi vor asculta. Acum, aceasta a devenit cea mai mare dovadã de iubire.

Şi, în cele din urmã, cel mai important lucru: suntem cu toţii oameni şi avem nevoi. Nu le neglijaţi! Atât cât se poate, permiteţi-vã sã vã relaxaţi, sã vã faceţi câte o plãcere, sã vã regãsiţi, sã vã detaşaţi de presiunea aceasta continuã.. Dacã noi suntem bine, cei din jurul nostru sunt bine.
Pãrerea mea este cã, acolo unde gãsim un echilibru ,ne putem declara deja învingãtori. Realitatea e îngrijoratoare, dar nu trebuie sã o transformãm în una catastroficã.
Îngrijoraţi-vã, cãci e firesc, întristaţi-vã , cã şi asta este firesc, dar ridicaţi-vã dacã simţiţi cã aţi cãzut puţin, priviţi în sufletul vostru şi ….mergeţi mai departe!

Totul trece…..

Shopping Cart